Viață în cimitir, sau Día de los Muertos
Când, în Polonia, pe 1 noiembrie, creăm cele mai mari ambuteiaje ale anului și vizităm cimitirele în tăcere, aprinzând lumânări și amintindu-ne de cei dragi într-o reculegere liniștită, în Mexic se desfășoară o fiestă colorată, cu muzică, mâncare, dans și cranii de zahăr! Să fie soarele din inimile lor și de pe cer? Tradițiile precreștine? Sau felul în care se raportează la cei morți are încă o altă sursă?
Moartea în ritm de maracas.
În Mexic nimeni nu ia moartea în serios de moarte. Cei morți – prin tradiție – nu pleacă pentru totdeauna; îi vizitează pe cei vii o dată pe an, ca să sărbătorească împreună! De aceea familiile ridică mici altare (în spaniolă: ofrendas) acasă și la cimitir, împodobindu-le cu lumânări, flori de gălbenele și fotografii de familie. Pe deasupra, fiecare pregătește felurile preferate ale celor morți, căci ei vin în vizită în acea zi. Așadar, ce ne oprește ca, pe 1 noiembrie, să aducem fursecurile cu unt preferate ale bunicii și să le însoțim cu ceai de fructe dintr-un termos? Dacă bunicul iubea tequila – iată un pahar de tequila. Dacă bunica avea o slăbiciune pentru ciocolată – o așteaptă ciocolata. Cei morți se întorc ca să se servească, să asculte muzică și să vadă că nimeni nu i-a uitat. Membrii familiei chiar se laudă adesea în fața celor dragi plecați cu izbânzile lor. Nepoții le arată bunicilor trofeele sportive, iar adulții se mândresc cu cheile mașinilor noi. Aici totul este potrivit. Nu există o atmosferă apăsătoare sau o solemnitate exagerată. Oare cei dragi plecați nu aveau simțul umorului și nu mergeau la petreceri când erau în viață? Erau oaspeți frecvenți – așa că și după moarte sunt pe lista invitaților.
Cranii de zahăr și schelete dansatoare.
Simbolul sărbătorii sunt calaveras – craniile de zahăr, care poartă adesea numele celor dragi. Magazinele și străzile mișună de figurine cu schelete care dansează salsa, cântă la chitară și merg pe bicicletă.
În Mexic, moartea nu înseamnă sfârșitul, ci doar o schimbare de ritm. Nu e de mirare că pe străzi domnesc procesiuni în stil de carnaval, iar în locul negrului de doliu – stăpânesc culorile: roz, turcoaz, galben și portocaliu. Regina florilor din acea zi este gălbeneaua, din care mexicanele fac coronițe pentru a-și împodobi capul. Fanfarele defilează cu machiaj „de craniu". Mulți își pun măști uriașe. Fiesta ține până în zori.
Pâinea morților și alte bunătăți.
Pe mese domnește pan de muerto – „pâinea morților", o pâine dulce în formă de oase, servită cu ciocolată caldă. Alături de ea, craniile de zahăr amintite mai devreme, figurine de marțipan și chiar feluri speciale „pentru spirite".
Unii cred că cei morți chiar vin; alții – că este doar o invitație simbolică. Dar toți sunt de acord că este un timp pentru a te bucura de amintiri, nu pentru a te întrista. Niciunul dintre noi nu și-ar dori priveliștea celor dragi plângând după propria moarte. Mexicanii sărbătoresc viața la care au fost martori, prețuind cele mai frumoase clipe trăite împreună.
Curiozități din țara mariachilor și a fantomelor.
În unele regiuni ale Mexicului, familiile petrec noaptea în cimitire, cântând și vorbind cu cei morți în jurul unui foc.
Sunt populare „calaveras literarias" – poezioare hazlii despre cei morți și cei vii! Adesea rime jucăușe în genul: „Aici zace Don Pepe, care nu voia niciodată să doarmă, până când moartea i-a spus: în sfârșit e timpul pentru o odihnă bună!"
Craniile și scheletele nu sunt înspăimântătoare – sunt un simbol al bucuriei, al umorului și al acceptării trecerii.
Această tradiție are rădăcini care coboară până în vremurile aztecilor, care credeau că moartea este doar o trecere către următoarea etapă a existenței.
Ce-ar fi cu puțină bucurie mexicană în cimitirele noastre?
Poate merită să împrumutăm puțin din acea voioșie de la mexicani? Și cimitirele noastre ar putea câștiga un strop de culoare – nu doar în lumânări, ci și în amintiri. Ar fi mai plin de bucurie să ne amintim de o bunică iubită cu râsul ei molipsitor și cu vestita ei prăjitură de brânză decât doar în tăcere și reculegere. Nu e mai frumos să ne amintim de un bunic cu spiritul lui legendar decât doar într-o fotografie alb-negru? Să risipim aura mohorâtă a cimitirelor.
Nemurește bucuria de a trăi într-un profil digital de amintire.
Și în cultura noastră putem sărbători viața – creând biografii digitale și profiluri de amintire care păstrează cele mai vesele clipe ale celor dragi. Fotografii din vacanțe, filmulețe de la petrecerile de familie, vorbele lor preferate și chiar anecdotele care încă aduc un zâmbet. Putem, de asemenea, să ne mândrim cu realizările și izbânzile deosebite ale membrilor familiei noastre. Nemurește călătoriile comune sau arată pasiunea care a călăuzit prin viață persoana pe care am iubit-o.
La urma urmei, cei dragi ai noștri ar dori să ne amintim de ei cu un zâmbet – nu cu tristețe.
Fie ca și cimitirele poloneze să răsune de amintiri, râsete și culoare.
Iar dacă vrei ca cei dragi să fie amintiți așa cum au trăit – cu pasiune, umor și căldură – creează pentru ei un profil digital de amintire care le va păstra pentru totdeauna cele mai frumoase clipe.
