Twoja Cisza – o conversație despre doliu. Simplu și concret.

În această conversație abordăm ceea ce contează cel mai mult pentru oamenii care au pierdut o persoană dragă. Concret, fără ocolișuri și cu un instrument care a ajutat deja mulți oameni în doliu.

Tak Żyli: Ești o persoană care și-a îndreptat puterea și energia spre ajutarea oamenilor în doliu. De ce ai ales tocmai acest drum? Ai scris un ghid excelent, despre care vom vorbi.

Twoja Cisza: Viața m-a silit să aleg acest drum. Când lumea mea s-a oprit, am fost copleșită de un val de platitudini goale și de sfaturi bune de la oameni care habar nu aveau ce înseamnă suferința reală. Am simțit o singurătate cumplită. Am scris acest ghid pentru că, acum 10 ani, aveam disperată nevoie de cineva care să nu mă judece, să nu-mi spună să fiu puternică și, pur și simplu, să mă lase să mă destram. Cum atunci nu exista o asemenea persoană, am devenit eu acea persoană astăzi. Pentru mine și pentru ceilalți.

TŻ: Cu ce dificultăți se luptă cel mai des oamenii care au suferit o pierdere? În cultura de azi a succesului și a fericirii veșnic zâmbitoare, este loc pentru trăirea conștientă a doliului?

Twoja Cisza: Pot vorbi doar din propria mea perspectivă, pentru că fiecare trece prin asta altfel. Pentru mine, cea mai mare dificultate a fost cotidianul brutal și pierderea totală a sentimentului de siguranță. Doliul te paralizează fizic. Apar probleme uriașe cu adormitul, iar dimineața cu ridicatul din pat. A te forța să faci lucruri atât de elementare ca a face un duș sau a mânca ceva devine o luptă. Simți de parcă ai fi devenit dintr-odată un copil care are disperată nevoie de grija unui adult... cu diferența că adultul ești tu și trebuie să înduri.
Și tocmai pentru asta nu este loc în lumea modernă. Trăim într-o cultură a succesului și a zâmbetelor veșnice, care nu tolerează o asemenea neputință. Se așteaptă de la noi să „ne punem repede pe picioare", să ne adunăm și să fim productivi. Doliul adevărat este un subiect tabu, pentru că oamenilor le e frică de emoții atât de dificile, de grele, și de lacrimile altora. Am prefera să închidem această durere între patru pereți. Înăuntru pur și simplu te destrami, în timp ce lumea de afară gonește mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

TŻ: Ce este e-book-ul „Când lumea s-a oprit"? De unde a venit ideea acestei forme aparte de a avea grijă de oamenii în doliu?

Twoja Cisza: Proiectul meu nu este un e-book obișnuit, cu un perete de text, ci un caiet de lucru de peste 250 de pagini. Nu este un ghid medical sau psihologic clasic, pentru că, așa cum am spus, nu sunt medic. L-am creat ca pe un instrument cu spațiu în care să-ți scrii cele mai întunecate gânduri. Ideea este să treci prin acel întuneric pas cu pas și să nu ții totul înăuntru. Mulți oameni în doliu nu se află în grija unui psihiatru sau psiholog, pentru că, de pildă, pur și simplu nu își pot permite, iar ajutorul de stat este adesea de neatins. Iar serile, mulți oameni rămân într-o stare în care nu știu ce să facă cu ei înșiși.
Am vrut să le ofer sprijinul pe care eu însămi nu l-am primit niciodată atunci când îl căutam cel mai mult.
Ideea a apărut pentru că, după moartea mamei mele, stăteam întinsă pe podeaua băii, gândindu-mă că îmi pierd mințile. Îmi era frică de propriile emoții. Simțeam ceva atât de puternic, încât eram convinsă că voi ajunge într-un spital de psihiatrie. În acest caiet de lucru am încercat să explic că ceea ce se petrece atunci în capul tău este normal. Nimeni nu vorbește despre asta. La școală nu suntem învățați despre emoții și sentimente, deși ar trebui. Ating acolo lucruri foarte dureroase, dar asta pentru ca tu să poți sta umăr la umăr cu ceea ce doare și cu ceea ce un om gândește, dar nu spune cu voce tare. În acest caiet de lucru poți scoate totul din tine, iar nimeni nu te va judeca.

TŻ: Caietul tău de lucru se deosebește de altele pentru că poate fi co-creat. Ce nevoi ale oamenilor în doliu este menit să împlinească, cu ce poate ajuta? La ce servesc exercițiile pe care le conține?

Twoja Cisza: Acest caiet de lucru are o mulțime de puncte forte concrete, pe care vreau să le spun limpede, pentru că fiecare dintre aceste 252 de pagini s-a născut din propria mea durere. Cea mai mare valoare a lui este că îi dă omului o iertare radicală. Îi ridică de pe umeri acea constrângere monstruoasă intitulată trebuie să fii curajos, trebuie să te aduni, trebuie să faci față mai bine. Arată că, dacă singurul lucru pe care ai reușit să-l faci astăzi a fost pur și simplu să te holbezi la tavan, aceasta este o mare victorie și, pentru clipa aceea, pe deplin suficientă.
Un alt punct forte este că îți îngăduie să scrii urât și haotic, în cuvinte pline de greșeli și mânjite de lacrimi. Îți dă rânduri fizice pe care să-ți verși, fără judecată, gânduri atât de întunecate și dureroase, încât unui om îi e frică să le spună cuiva cu voce tare, de teamă să nu fie crezut nebun. Ajută la spargerea zgomotului paralizant și a roiului de gânduri intruzive din cap, cu tehnici somatice și holistice foarte simple, minimaliste – de pildă exerciții ritmice precum Tick Tack Tock, care nu cer niciun fel de analiză sau logică dificilă de la un creier istovit.
Un uriaș plus este și faptul că devine o armură protectoare împotriva lumii exterioare. Conține mesaje gata făcute, simple, și „instrucțiuni" pentru cei dragi, pe care poți doar să le copiezi și să li le trimiți, ca să nu trebuiască să răspunzi pentru a suta oară la întrebări iscoditoare sau să-ți explici tăcerea. Te ajută, de asemenea, să te descurci, foarte direct și sincer, cu vinovăția și cu acel carusel istovitor de gânduri intitulat „dacă aș fi...". Nu încearcă să repare omul cu forța; în schimb stă umăr la umăr cu neputința lui, dându-i suveranitate deplină și dreptul de a trăi pierderea numai după propriile reguli.

TŻ: Pentru cine este – doar pentru oamenii în doliu sau și pentru cei dragi ai lor?

Twoja Cisza: Este menit numai pentru oamenii care au suferit o pierdere, care au trebuit dintr-odată să înfrunte o reorganizare brutală a vieții de zi cu zi și se simt paralizați de lucrurile pe care le făcea cealaltă persoană – de la gestionarea parolelor și a facturilor până la reparațiile casei sau asigurări. Este pentru cei care se luptă cu o rușine cumplită că, adulți fiind, se simt dintr-odată la fel de neajutorați ca niște copii în fața chestiunilor obișnuite ale vieții și care se tem de judecata celorlalți. Acolo arăt și cum pierderea distruge trupul fizic; scriu despre stresul cronic, oboseala cronică, insomnie și analizele pe care trebuie să le faci doar ca să supraviețuiești. Caietul de lucru atinge și tema relațiilor, care sunt puse brutal la încercare după moartea unei persoane dragi, și te învață cum să pui limite ferme cu oamenii care te rănesc cu „înțelepciunea" lor. Este un spațiu de redobândire a independenței și de rânduire atât a laturii tehnice, cât și a celei emoționale a vieții într-o lume care s-a prăbușit.

TŻ: E-book-ul te ajută să încetezi să te frămânți cu „dar dacă" și atinge un subiect pe care îl considerăm foarte important – iertarea de sine. Pentru ce nu reușesc adesea oamenii în doliu să se ierte sau pentru ce se învinovățesc?

Twoja Cisza: În jurul doliului a crescut o convingere cumplită – că vinovăția apare doar când s-a întâmplat ceva rău – în timp ce adevărul este că mintea noastră este pur și simplu îngrozită de neputință. Bucla autoacuzării ne dă iluzia că am fi avut vreo influență asupra lucrurilor. Din experiența mea și din ceea ce abordez în caietul de lucru, aceste motive de autoînvinovățire sunt foarte banale și dureroase.
Cel mai adesea oamenii se chinuie cu așa-numita înțelepciune de după – cunoașterea de azi pusă în contrast cu neștiința de ieri. Își derulează în minte filmul ultimelor zile și se acuză de un telefon la care nu au răspuns, de un „te iubesc" nespus sau de faptul că și-au ales propriul somn și propria odihnă în locul unei întâlniri. Vreme de zece ani eu însămi am purtat o sentință pentru că nu mi-am dus mama acasă de la muncă cu câteva zile înainte de moartea ei, pentru că eram obosită – și așa am văzut-o apoi abia în dormitor, când trupul ei era deja rece.
Oamenii în doliu se învinovățesc pentru reflexe normale, omenești, care erau dovada că trăiau atunci obișnuit, încrezători că mâine va veni. Se torturează cu gânduri că ar fi putut ști, prevedea și salva persoana dragă. Mintea aplică atunci un filtru crud, ștergând ani de prezență și iubire și lăsând în fața ochilor doar acel singur cadru în care ai dat greș sau nu ai observat ceva.
Un lucru aparte pentru care oamenii se învinovățesc cumplit este ceea ce se întâmplă după pierdere. Simt o rușine arzătoare și se biciuiesc pentru că s-au gândit la altceva pentru un minut, pentru că au zâmbit la ceva, pentru că și-au cumpărat o rochie frumoasă sau au mers la coafor. În subconștient își hrănesc durerea, pentru că se tem că, dacă ar lăsa vinovăția să plece și ar începe să se întoarcă la normalitate, ar fi ca și cum ar trăda amintirea acelei persoane. Acest caiet de lucru există ca să scoată toate aceste gânduri chinuitoare din umbră, să le numească cu voce tare și să înțeleagă că iubirea adevărată nu ne-a cerut niciodată pedeapsă...

TŻ: Caietul tău de lucru îți îngăduie să nu fii bine. Se pare că acest fel de a numi lucrurile pe nume ajunge la mulți oameni. Ce mesaje primești de la oamenii care au folosit e-book-ul?

Twoja Cisza: Mesajele pe care le primesc sunt, pentru mine, o dovadă incredibilă a cât de mult aveau oamenii nevoie să simtă că, în toată această durere, nu trebuie să fie curajoși. Îmi scriu adesea în toiul nopții...
Cel mai important lucru pe care îl aud de la ei sunt cuvinte de ușurare: în sfârșit am încetat să mă simt de parcă înnebunesc. Oamenii îmi mulțumesc că acest e-book le îngăduie pur și simplu să nu fie bine. Scriu despre povara care li s-a ridicat de pe inimă când au citit că paralizia lor, ceața din cap, pierderea cheilor sau faptul că cele mai simple sarcini durează o veșnicie nu este vreo incapacitate din partea lor, ci dovada bătăliei uriașe pentru supraviețuire pe care o duce acum trupul lor.
Primesc mesaje de la oameni care, pentru prima dată în luni de zile, s-au simțit în siguranță. Scriu că s-au destrămat abia la rândurile goale din caietul de lucru, pentru că acolo puteau, fără frică și fără rușine, să-și verse pe hârtie cele mai grele, mai dureroase gânduri, pe care nu le-ar spune niciodată cuiva apropiat, pentru că știu că aceste pagini vor primi totul fără nicio judecată.
Bărbații îmi scriu despre lepădarea armurii de „reparator". Despre cât de mult aveau nevoie să audă că a-și îngădui neputința, slăbiciunea și lacrimile nu le răpește masculinitatea, ci le permite în sfârșit să fie sinceri cu ei înșiși. Aceste mesaje îmi arată că acest caiet de lucru le dă oamenilor libertate deplină și o îngăduință blândă de a se întinde pur și simplu, de a suspina și de a fi în bucăți atât timp cât au nevoie.

TŻ: Ceea ce ai făcut deja pentru atât de mulți oameni la nevoie este de neprețuit. Știm că i-ai ajutat pe oameni să treacă prin ceea ce sunt adesea cele mai grele emoții ale vieții lor. Îți urăm numai bine.

Twoja Cisza: Mulțumesc.

Caietul de lucru „Când lumea s-a oprit" este disponibil aici

Instagram