Cum să organizezi o înmormântare deosebită? – un interviu cu maestra de ceremonii Magdalena Wesołowska

TakŻyli: A murit cineva foarte apropiat mie. Eu sunt persoana care va organiza rămasul-bun. Aș vrea ca ceremonia de înmormântare să fie deosebită. Cum va arăta prima mea întâlnire cu celebrantul?

Magdalena Wesołowska: Primul contact (nu încă o întâlnire) va lua forma unei conversații telefonice. Multe case funerare au cărțile mele de vizită, dar tot mai des cei îndoliați mă contactează direct, online. În timpul primei conversații mai întâi ascult, apoi explic în detaliu cum arată ceremoniile pe care le conduc. Într-o situație atât de deosebită, vreau ca persoana care organizează rămasul-bun să știe totul dinainte, inclusiv costurile, ceea ce dă un sentiment de siguranță că totul va fi croit „pe măsură". Sugerez și elemente suplimentare care pot îmbogăți ceremonia – acestea pot fi scrisori, muzică, prezentări multimedia, orice ar putea sublinia caracterul și ultimele dorințe ale persoanei de care ne luăm rămas-bun. Dacă este cu putință, ne întâlnim la o conversație la o cafea, lucru pe care îl prețuiesc mult, dar de cele mai multe ori ne ajută un chestionar special, pe care cei îndoliați îl completează singuri.

TŻ: Împărtășesc cei dragi cu bucurie povești personale și îl descriu pe cel plecat?

MW: Am norocul ca cei îndoliați să se deschidă față de mine, povestindu-mi despre viața celui plecat. La drept vorbind, cei îndoliați sunt cei care hotărăsc cât de mult mă lasă să pătrund în lumea lor și câtă informație ar trebui să primesc. În cele mai multe cazuri, însă, aceste relatări sunt depline și profunde.

TŻ: Cum te pregătești pentru un anume rămas-bun?

MW: Mai întâi – o conversație, apoi o întâlnire sau chestionarul. După ce am adunat informațiile de care am nevoie, mă apuc să scriu discursul de rămas-bun. Nu există două discursuri identice, așa cum nu există două povești de viață identice. Împreună cu familia alegem muzica și elementele suplimentare, iar dacă ne luăm rămas-bun de la o persoană cunoscută, recunoscută, încerc să mă familiarizez și mai îndeaproape, pe cont propriu, cu elemente din cariera ei profesională sau cu realizările ei. După ce scriu discursul, îl trimit familiei spre aprobare. Cred că un rămas-bun ar trebui să ia forma unui scenariu, pentru că într-un asemenea moment nu ar trebui să existe surprize. Cei îndoliați cunosc schița felului în care se va desfășura ceremonia.

TŻ: Îți amintești prima ceremonie pe care ai condus-o? Ce emoții te-au însoțit atunci?

MW: Îmi amintesc perfect prima mea ceremonie. A avut loc la puțin peste o săptămână după ce mi-am împărțit cărțile de vizită firmelor de servicii funerare. Nu am simțit stres; ca întotdeauna, am fost în stare să-mi stăpânesc emoțiile. După aceea am simțit că îmi găsisem chemarea și eram deja sigură că aceasta era misiunea mea.

TŻ: Există povești ale celor morți care vor rămâne mult timp cu tine? Unele care ți s-au întipărit în mod deosebit în memorie?

MW: Fiecare poveste este unică, dar câteva au rămas cu mine în mod deosebit și, când mă gândesc la acei oameni, imaginea acelei ceremonii revine pe dată. Fiecare dintre ele a avut un alt motiv al unicității sale. Îmi amintesc bine rămasul-bun al unei persoane cunoscute care a murit tragic. Îmi amintesc și o altă ceremonie datorită decorului pe care l-am creat împreună cu cei îndoliați în capelă. Era o galerie de tablouri, ca într-o galerie de artă. O alta a fost povestea de viață tragică a unei fete tinere care a murit pe neașteptate. Sunt multe ceremonii memorabile. Sunt doar om și, uneori, în sinea mea, nu mă pot împăca cu întorsăturile sorții.

TŻ: Ce fel de rămas-bun conduci cel mai des? Colaborează un celebrant cu un preot – vă completați reciproc în timpul ceremoniei – sau te ocupi exclusiv de înmormântări laice/umaniste?

MW: Marea majoritate a ceremoniilor sunt rămasuri-bun tipic laice. Se întâmplă însă ca o familie să vrea să îmbine povestea celui drag cu un rit religios. Atunci discursul meu se împletește cu Sfânta Liturghie, cel mai adesea chiar la începutul rămasului-bun. Există și ceremonii ale altor credințe. Există familii cu mai multe credințe, care aleg o ceremonie cu un caracter cât mai neutru cu putință.

TŻ: Cum arată de obicei colaborarea ta cu o casă funerară? Stabiliți împreună desfășurarea ceremoniei?

MW: Colaborarea cu casele funerare este foarte importantă. Când o familie vine la casa funerară și sugerează un caracter laic sau mixt al ceremoniei, primește cel mai adesea cartea mea de vizită. Cel mai important lucru este să stabilim împreună data rămasului-bun, ca să poată începe fără întârziere munca la decorul ceremoniei. Desfășurarea propriu-zisă a ceremoniei o discut cu familia mai târziu, întrucât de obicei nu e nevoie să implic firma de servicii funerare în scrierea discursului, în crearea prezentării sau a elementelor suplimentare care completează întreaga ceremonie. Pot spune liniștită că firmele de servicii funerare mă recomandă cu bucurie ca pe o persoană experimentată și profesionistă.

TŻ: După părerea ta, este Polonia o țară de oameni care pot vorbi despre moarte și doliu?

MW: Categoric nu. Și totuși aud foarte des că chestionarul pe care îl completează familia este un mod minunat de a te întoarce la trecut și la amintiri, mai ales la cele pozitive. Conversațiile cu familia îi ajută să se împace cu faptul că persoana lor dragă pleacă, ceea ce este una dintre etapele doliului. Oamenii nu pot vorbi despre moarte, de parcă ea nu ar exista. Însă, când pot să mă întâlnesc cu familia, totul se schimbă. Vine o gamă întreagă de emoții – râsete, lacrimi, mărturisiri dificile, expresii ale recunoștinței. Pentru mulți oameni o astfel de conversație este ca o ședință de terapie. Îmi doresc întotdeauna ca cei îndoliați să simtă alinare după ce plec și să aibă sentimentul că totul va fi bine. Emoțiile, conversațiile și reacțiile sincere nu trebuie temute. Ne curăță. Prețuiesc foarte mult acele întâlniri în care moartea se preface în amintire, în aducere-aminte, într-o amintire păstrată în inimă și în căldură.

TŻ: Ai observat o schimbare în abordarea ceremoniilor funerare în ultimii ani?

MW: Categoric da. Priveliștea unui însemn laic în cimitire devine tot mai obișnuită; oamenii nu se mai tem de judecata celorlalți. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că familiile organizează felul de rămas-bun despre care cei dragi vorbeau cât timp erau încă în viață. Vor să le împlinească ultimele dorințe și, făcând asta, le arată cel mai mare respect.

TŻ: Cum vezi rolul formelor digitale de comemorare a celor morți, precum biografiile digitale cu un cod QR pe piatra funerară?

MW: Să încep cu ceea ce repet adesea. Tehnologia este aliata mea, chiar dacă ceremoniile de rămas-bun sunt asociate cu tradiția. Cred că inovațiile tehnologice fac cu putință crearea unor lucruri care înainte nu erau posibile. Când am văzut pentru prima dată în persoană un cod QR pe o piatră funerară, am fugit imediat cu telefonul și am scanat codul. Pe ecranul telefonului a apărut o listă de melodii pe YouTube – probabil cântecele preferate ale fetei de care ne luaserăm rămas-bun. Este o amintire frumoasă pentru toți cei care vizitează cimitirul și o cale de a cinsti viața celui plecat. Datorită unei soluții atât de simple putem pătrunde în lumea unei persoane reale, care încetează să fie doar un nume gravat cu o dată pe o piatră funerară. Ea vine la noi din nou, poftindu-ne în lumea ei. Un medalion elegant cu un cod QR este una dintre cele mai interesante soluții noi și nu am nicio îndoială că va crește în popularitate. Voi cere și eu unul, iar cei dragi vor așeza acolo fotografii – și poate muzica mea îndrăgită (pentru că aproape orice va fi cu siguranță posibil).

TŻ: După părerea ta, ajută astfel de soluții în procesul de doliu?

MW: Categoric da. Când vizităm o persoană dragă la cimitir, vorbim adesea cu ea, ne dăruim reculegerii – ca și cum ne-ar auzi și ne-ar vedea cu adevărat în acel loc. Iar noi, la rândul nostru, o putem „readuce la viață" de fiecare dată când vizităm mormântul.

TŻ: Ce ai învățat despre oamenii care trec prin pierderea unei persoane dragi?

MW: Am învățat că sunt oameni sensibili la emoție, care îmi acordă o încredere uriașă. Fac tot ce pot ca să nu trădez acea încredere. Al doilea lucru pe care îl observ este că, în ciuda durerii pierderii, cei îndoliați vor ca maestrul de ceremonii să fie carismatic și în stare să îi mângâie. Iar principiul meu este să ofer această mângâiere. Încerc să dau sprijin, iau familia ferm de mână și, cu un zâmbet, spun: „Vom trece prin asta împreună." Cel mai adesea se întâmplă ca la începutul conversației cei îndoliați să fie retrași și triști, iar când conversația se sfârșește să poată zâmbi, glumi și să-și spună unii altora că totul va fi bine. Cel care pleacă ar dori ca inimile noastre să fie pline de frumusețe și de amintiri colorate, nu de tristețe.

TŻ: Ce singură propoziție ai vrea să le transmiți oamenilor care se află în fața nevoii de a-și lua rămas-bun de la o persoană dragă?

MW: Fie ca rămasul-bun de la persoana ta dragă să fie o expresie a iubirii tale pentru ea.

TŻ: Îți mulțumesc pentru conversație.

MW: Mulțumesc.

Dacă dorești să creezi un rămas-bun plin de respect, blândețe și amintiri frumoase, te rugăm să iei legătura cu Magdalena Wesołowska.
E-mail: wesolowska.mistrz@gmail.com
https://www.facebook.com/wesolowskamistrzceremonii
Telefon: +48 660 326 698

Foto: Marcin Kaźmieruk @marcin4funphotos